Istorie

La origini comuna s-a numit Păluţa – cuvânt ce derivă de la un termen specific forestier. Mai apoi Polăţi Ilva prin adăugarea numelui principalului afluent al Mureşului din localitate. Mai târziu şi-a schimbat denumirea în Lunca Bradului, care este şi actuala denumire a comunei, deoarece în centrul comunei era o luncă în care la marginea Mureşului exista un brad falnic unde plutaşii poposeau şi de care îşi legau plutele.

Dintre localităţile din defileu Lunca Bradului are cea mai mare vechime. Între 1880-1885 când s-a construit şoseaua care leagă Deda de Topliţa, pe toata lungimea Mureşului între cele două localităţi nu sunt amintite decât câteva case în afară de Păluţa (Lunca Bradului) care era haltă a trăsurilor şi poştalioanelor.

Cea mai veche atestare a existenţei localităţii se află în incinta bisericii ortodoxe. Este o placă de lemn pe care este înscrustat cu litere chrilice următorul text: „S-au făcut aceasta sfântă biserică în zilele înălţatului împărat Francisc şi al luminatului arhiereu Vasile Moga prin toată osteneala şi grija şi de bun neam Jîrcan Ioan dimpreună cu Gliga Simion anul 1816”. În legătură cu aceasta există o legendă care ne spune că Jîrcan Ioan –ctitorul- ar fi descoperit o mină de aur pe Jîrca şi ar fi început să exploateze aurul brut ce se găsea în filoane. Din vânzarea aurului a reuşit să adune o sumă de bani dar nu a vrut să dezvăluie secretul existenţei minei de aur. Într-o noapte nişte hoţi l-au prădat luîndu-i banii. El ia îmbătat şi le-a substituit sacii cu galbeni cu saci cu bolovani, a astupat galeria minei şi pe urmă se spune că ar fi fugit la Brîncoveneşti unde a ctitorit o biserică. După câţiva ani s-a întors din nou în comună şi cu banii rămaşi a construit împreună cu Gliga Simion vechea biserică din lemn.

Fiind aşezată într-o zonă montană etnografia comunei este legată de ocupaţiile specifice ale locuitorilor munteni, respectiv: păstoritul, vânătoarea, pescuitul, culesul fructelor de pădure, exploatarea forestieră şi meşteşugurile casnice. Folclorul local, deşi pe cale de dispariţie, oferă posibilităţi de cunoaştere a bogăţiei de sentimente a muntenilor. Evenimentele istorice şi condiţiile materiale de viaţă sunt subiecte nenumărate ale creaţiilor populare, specifice fiind doinele şi cântecele bătrâneşti păstrate doar în amintirea unor vârstnici ca răbufniri ale greutăţilor vremurilor trecute, printre care îşi au locul lor însă şi cele de dragoste şi dor.